Format ca inginer fizician, Andrei a învățat să caute legile din spatele fenomenelor. Mai târziu, în lumea afacerilor și investițiilor, aceleași principii ale preciziei și echilibrului l-au ghidat în înțelegerea mecanismelor pieței și a strategiilor prin care acestea pot fi navigate cu succes.
 
Cu peste 6 ani de experiență directă în investiții, el aduce o abordare rațională, ușor de înțeles, orientată spre rezultate pe termen lung. Experiența sa acoperă o gamă variată de instrumente – de la acțiuni și ETF-uri, până la investiții Imobiliare și Private Equity – oferindu-i o perspectivă integrată asupra diversificării portofoliilor.
 
În cadrul întâlnirii, Andrei își propune ca pe lângă informații să împărtășească și bune practici testate, exemple concrete și lecții din experiența personală.

Dacă ai participat la masa lui Andrei din Growth Quest, ai văzut deja cât de multe poți învăța de la el despre investiții și despre relația sănătoasă cu banii. La cursul din 4 decembrie, experiența va fi similară – doar că mult mai concentrată, mai aplicată și cu exemple pe care le vei putea folosi imediat în businessul tău.

Dacă ți-a plăcut energia de la Growth Quest, cu siguranță îți va plăcea și mai mult ce se întâmplă la curs.


Hai și tu pe 4 decembrie, de la ora 16:00!

  • 4 decembrie 2025, ora 16 • Start în investiții: pașii simpli pentru a-ți organiza finanțele și a începe să investești cu încredere cu Andrei Hoisescu
    Un atelier pentru antreprenori care vor să-și clarifice relația cu banii și să înceapă să investească inteligent în surse care să le genereze mai mulți bani.