În cel de-al doilea episod din seria Podcasturilor aBC x ZOISS, Cristina Stroe, povestește despre:
Despre prima întâmplare care a determinat-o să aleagă arhitectura, Cristina povestește: „Văzusem în curtea școlii pe cineva cu un tub imens și ne arăta desenele lui și am zis – wow, nu trebuie să tocești, sună minunat, vreau și eu aici – și am ajuns să fac meditații la arhitectură”.
În facultate, Cristina își amintește că nu se încadra în stereotipul arhitectului și nu era nici premiantă: „Nu mă îmbrăcam în negru, eram mai colorată”.
La început, Cristina și colegii de facultate cu care s-a asociat au fost nevoiți să își facă o firmă de mobilă: „Trebuia să găsești furnizori diferiți care să-ți aducă bucățele dintr-un proiect, ceea ce era super complicat și greu de manageriat și de obicei nu ieșea tot cum ar trebui”, explică Cristina.
„Eu am preferat să rămân cu partea de arhitectură și design interior pentru că din păcate, dacă vrei să faci ceva bine, trebuie să te focusezi numai pe asta”.
Despre echipa pe care a construit-o în jurul său și modul de lucru, Cristina povestește: „Suntem trei fete în momentul de față. Încercăm să lucrăm mai mult pe parte de eficiență decât pe cantitate, în sensul că aș prefera să am o echipă care să mă cunoască și pe mine și să avem un un stil și o direcție estetică comună, ca atunci când un client vine către noi să vină dorindu-și un stil pe care îl promovăm și să se potrivească portofoliul nostru cu ceea ce își doresc ei. Și cred că asta înseamnă să ai o echipă închegată, să te cunoști destul de bine cu oamenii din birou”.
Rolul de mamă n-a împiedicat-o pe Cristina să exceleze în domeniu: „În ziua în care am născut am fost la birou. Adică pot să pot să spun că nu m-am oprit niciodată”.
„Argumentează-ți orice alegere și poți să ai câștig de cauză. Încercăm să venim cu niște argumente destul de logice, nu bazate neapărat pe sentimente, un pic mai pragmatice”, este de părere Cristina.
„Să fii prieteni și să fii om cu clienții tăi, să dezvolți o oarecare conexiune ca să poți să-l faci să vizualizeze mult mai bine ideile tale” este cel mai bun sfat pe care l-a primit Cristina.