Andreea Felciuc este arhitectă și scenografă, înregistrată atât în Marea Britanie, cât și în România, având o experiență profesională multi-disciplinară, care include scenografia, instalații new media, video-mapping, animații 3D, FX și VFX. Andreea a studiat arhitectura la Iași și la Viena, în cadrul unui Program de Master Internațional cu dublă diplomă în arhitectură, la Universitatea de Arte Aplicate din capitala Austriei, în cadrul Studioului Greg Lynn. De mai bine de un deceniu, colaborează, în diferite ocazii, cu industria artistică și teatrală atât din România, cât și cu cea europeană, având diverse proiecte scenografice cu instituții de cultură precum Opera de Stat din Berlin, Theatre de la Ville de Luxemburg, Wilhelma Theater din Stuttgart.
În prezent, este arhitect în cadrul companiei Arup din Londra, oraș în care locuiește din 2019, când a acceptat invitația directorului Tateo Nakajima de a se alătura echipei „Venues”, specializată în dezvoltarea de strategii, proiectare și consultanță pentru programul de artă și cultură (filarmonici, teatre, opere, muzee, galerii, pavilioane, dezvoltare strategică și masterplan). Printre proiectele la care a colaborat se numără: Konzerthaus din München, Opera și Conservatorul din Shenzhen, Alte Munze din Berlin, Live Museum din New Delhi, Strategia de Artă publică din Dubai și Abu Dhabi, Pavilionul curatorului la Bienala de la Veneția din 2019 & 2023, Therme Forum în cadrul Festivalului Internațional de Teatru din Sibiu.