Cristina Costea este arhitect și partener DRS-Architects și are o experiență extinsă în proiecte diverse – de la locuințe colective la reabilitări de clădiri istorice sau proiecte comerciale. Dacă îi întrebi pe colegii Cristinei despre ce o diferențiază îți vor spune că aduce în fiecare etapă de lucru o perspectivă clară, riguroasă, dar în același timp sensibilă și conectată la nevoile beneficiarilor. În ultimii ani, Cristina a contribuit activ la dezvoltarea biroului, fiind implicată atât în procesul creativ, cât și în coordonarea echipei și consolidarea culturii organizaționale DRS-Architects.