Ascultă aBC Podcast #3.33 și află:
Idei valoroase ale discuției:
Cristiana a terminat Facultatea de Arhitectura în 2011, dar și-a dat seama cu mult înainte că aceasta este calea pe care își dorește să o urmeze. „M-a chemat pe mine arhitectura. A fost foarte simplu. Știam de prin clasa a-V-a că asta vreau să fac”.
„Aș fi vrut ca această abreviere să se afle înaintea numelui meu”.
Despre desenat, Cristiana povestește întotdeauna frumos: „Am avut plăcerea desenatului. Din fericire mi-a și ieșit. E posibil să fi și moștenit asta din partea părinților mei care sunt ingineri proiectanți, dar nu arhitecți”.
Cât despre momentul în care a știut că arhitectura este pentru ea, Cristiana spune: „O vecină (…) făcea niște crochiuri pentru pregătirea la arhitectură, urmând să dea la facultate. Am fost vrăjită, deci ăla a fost momentul în care eu am luat decizia că voi face același lucru”.
„Eu nici nu am știut că facultatea de arhitectură are șase ani până când nu m-am apucat de pregătire”, povestește Cristiana râzând.
Diferențiatorul Cristianei în raport cu colegii de breaslă: „Feminitatea estetică cu care uneori mă lupt, dar deseori o las să își facă treaba în proiectele noastre”.
Cristiana Zgripcea spune că a avut norocul să cunoască niște oameni pe care i-a luat în echipă și pe care, de atunci, a știut să îi păstreze lângă ea: „Ăsta este singurul meu merit”.
Spune că desenează „în weekend pentru că atunci nu sună telefonul și nu apar situații”. De aceea, pentru Cristiana, desenatul este „un soi de terapie”.
Cristiana își mai amintește, nostalgică, de un profesor din facultate care susținea: „Casa pe interior și pe exterior trebuie să fie ca o mănușă întoarsă pe față și pe dos”.