aBC Podcast #5.81

Despre The Creative CEO: Parcursul antreprenorial de la freelancer la CEO

mai 18, 2025

Tema episodului

Este o conversație interactivă, cu exemple din experiențele lor directe, dar și cu reflecții valoroase despre identitate de brand, leadership, epuizare și cum alegem să construim echipe în jurul valorilor.
abcpodcast#5.80

Gazda emisiunii

Armina Popeanu
Invitat
Screenshot 2024-10-30 123022
Sebastian Mîndroiu
Sebastian Mindroiu este un arhitect, designer de interior și expert în domeniul ospitalității, cu o experiență de peste 10 ani în colaborarea cu actorii de pe piața principală din România. În afara activității sale ca arhitect, el este membru fondator în mai multe companii, printre care și cil*SCHOOL. În 2013, a devenit fondator și partener director la PickTwo Studio, o companie de arhitectură și design interior cu sediul în București, care a depășit cifra de afaceri de 1M de Euro în 2022. În 2016, a devenit membru fondator al Restograf, o startup tech și platformă online dedicată îmbunătățirii serviciilor de restaurant și experienței clienților în lumea ospitalității. Sebastian și-a finalizat studiile de Arhitectură de Interior la Universitatea de Arhitectură \"Ion Mincu\" din București, România, în 2011 și deține un MBA Executiv la Universitatea WU din Viena, în 2022.

Unde poți asculta episodul

Descrierea episodului:

În acest episod înregistrat live la a doua ediție a Summitului de Business Creativ aBC din noiembrie 2024 la Impact Hub in Bucuresti, Armina Popeanu și Sebastian Mîndroiu discută despre etapele prin care trece un antreprenor din industriile creative – de la freelancer la CEO și apoi board member.

In The Creative CEO vei afla cum arată traseul profesional, ce tipuri de skill-uri sunt necesare în fiecare etapă și cum construim structuri sustenabile în businessurile creative. Este o conversație interactivă, cu exemple din experiențele lor directe, dar și cu reflecții valoroase despre identitate de brand, leadership, epuizare și cum alegem să construim echipe în jurul valorilor.

Idei ale discuției:

• De la freelancer la CEO: pașii esențiali și greutățile fiecărei etape

• Ce înseamnă leadership în industriile creative?

• Diferența dintre task și responsabilitate în echipă

• Structură vs. haos în birourile de arhitectură

• Personal brand: când începi să-l construiești și de ce contează

• Burnout-ul antreprenorului: cum îl recunoști și cum îl eviți

• Modele de business pentru creativi: expertiză, eficiență sau experiență?

• Ce ne oprește: lipsa know-how-ului sau ego-ul?