București, 14 iulie 2026: basetolearn și aBC*School anunță un parteneriat strategic prin care își propun să dezvolte și să extindă accesul la programe de business și dezvoltare profesională dedicate antreprenorilor și profesioniștilor din industriile creative. Colaborarea reunește două organizații care împărtășesc aceeași viziune asupra educației: învățarea nu se oprește odată cu absolvirea unei școli sau universități, ci continuă prin experiențe practice, comunități relevante și aplicarea imediată a cunoștințelor în proiecte reale.
În cadrul parteneriatului, basetolearn va găzdui o serie de programe dezvoltate împreună cu aBC*School, dedicate unor teme precum creșterea businessurilor pentru arhitecți și designeri, design în HoReCa, tehnologia BIM, instrumente financiare pentru profesioniștii creativi, branding pentru craft și alte competențe esențiale pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din acest sector.
Parteneriatul îmbină punctele forte ale celor două organizații: experiența aBC*School in dezvoltarea unor programe construite special pentru liderii din industriile creative cu expertiza basetolearn în dezvoltarea programelor de e-learning, design educațional și business.
Industriile creative reprezintă unul dintre sectoarele cu potențial ridicat de dezvoltare în economia europeană. La nivelul Uniunii Europene, acestea generează aproximativ 4,4% din PIB și peste 8 milioane de locuri de muncă, iar în România reunesc zeci de mii de profesioniști care creează valoare economică și culturală prin arhitectură, design, arte, publicitate, industrii culturale și alte domenii conexe. Cu toate acestea, educația de business dedicată acestui segment rămâne insuficient dezvoltată, iar multe dintre programele existente sunt generaliste și nu răspund provocărilor specifice profesiilor creative.
“Ne bucură deschiderea și implicarea echipei basetolearn de a construi împreună în această direcție. Vedem un potențial mare în dezvoltarea unor experiențe educaționale dedicate acestui segment. aBC*School contribuie prin metodologia și experiențele practice de învățare, construite astfel încât participanții să înțeleagă conceptele prin aplicare directă în propriul business, iar basetolearn completează acest demers prin platforma sa educațională, infrastructura digitală și capacitatea de a scala aceste programe către o comunitate mai largă de profesioniști. Împreună putem accelera dezvoltarea competențelor antreprenoriale într-un sector care are nevoie de instrumente adaptate realității sale”, afirmă dr. arhitect Armina Popeanu, co-fondatoarea a Business of Creativity (aBC) *School.
Parteneriatul pornește de la o nevoie comună identificată de cele două organizații: dezvoltarea unor formate educaționale care combină conținutul relevant de business cu experiențe de învățare aplicate, accesibile și conectate la provocările reale ale pieței.
”Învățarea relevantă nu se construiește în izolare. Se construiește atunci când aduci împreună oameni care cunosc foarte bine o industrie, cu experiență reală din piață, și know-how-ul de a transforma această experiență în programe de învățare care chiar produc schimbare. Asta ne propunem să facem împreună cu aBC*School pentru profesioniștii din industriile creative: programe ancorate în realitatea lor, construite în jurul provocărilor cu care se întâlnesc astăzi și al celor pentru care trebuie să fie pregătiți mâine”, spune Raluca Neagu, CEO & Co-Founder basetolearn.
Primele programe dezvoltate în cadrul parteneriatului au fost deja lansate, iar primele grupe vor începe în această toamnă. Profesioniștii din industriile creative interesați să aprofundeze teme precum designul în HoReCa, tehnologia BIM, businessul și brandingul pentru zona de crafts sau alte subiecte relevante pentru domeniu se pot înscrie la experiențe educaționale care combină sesiuni interactive, studii de caz, exerciții practice, mentorat și acces la infrastructura digitală și comunitățile dezvoltate de cele două organizații.
Obiectivul comun este dezvoltarea unei oferte educaționale moderne, relevante și practice, care să sprijine arhitecții, designerii, antreprenorii și ceilalți profesioniști din industriile creative în construirea unor afaceri sustenabile și competitive.
Despre basetolearn
basetolearn este un ecosistem de învățare dedicat dezvoltării profesionale continue, construit în jurul experiențelor aplicate, comunității și mentorilor cu experiență practică în business. Platforma dezvoltă programe de upskilling și reskilling pentru profesioniști și companii, combinând cursuri live, comunități de învățare și instrumente digitale pentru dezvoltarea competențelor necesare economiei actuale.
Despre aBC*School
aBC*School este școala de business din cadrul ecosistemului ABC • Agency. Business. Community., dedicată arhitecților, designerilor, antreprenorilor și liderilor industriilor creative. Diferențiatorul său îl reprezintă experiența de învățare: programele sunt construite în jurul unor contexte practice, exerciții, simulări și provocări reale care îi ajută pe participanți să transforme conceptele de business în acțiuni concrete. Prin programele sale executive, printre care se numără programul de mini*MBA de un an aflat la a 4a cohortă, workshopuri și comunitatea de alumni, aBCSchool contribuie la dezvoltarea unor businessuri sustenabile financiar.